Apartamentele de 4 camere sunt de regulă rare în piața imobiliară a sectorului 4. Apartamentele de 4 camere aflate în imobile solide, construite după 1980, sunt și mai rare. Dar cel mai rar găsești un apartament de 4 camere cu suprafața de aproape 90mp utili în care să te poți muta îndată după achiziționare. Adaugă la asta faptul că ai posibilitatea de a prelua contractul pentru locul de parcare iar stația de metrou Eroii Revoluției e la distanță de 5 minute de mers pe jos.
Tot nu te-am convins? Ai puțină răbdare să citești mai departe. Imobilul în care se află apartamentul a fost proaspăt reabilitat și se află în rândul 2 de la stradă, într-o mare de verdeață, ferit de zgomotul și poluarea străzii.
Liftul a fost schimbat iar vecinii sunt de treabă.
Dacă îți place să te plimbi cu familia, ai la dispoziție nu mai puțin de 3 parcuri. Dacă îți place să gătești, pe lângă magazinele de proximitate, ai una dintre cele mai bune piețe în apropiere.
Primăria reabilitează conductele în zonă? Nici o problemă- ai propria centrală cu instalația frumos trasă prin pardoseală. Într-o baie ai cadă, în cealaltă duș și ambele au ventilații forțate, bine gândite.
Ai și un dressing excelent organizat ca să nu aglomerezi dormitoarele cu dulapuri.
Si dacă lucrezi de acasă ai un loc dedicat pentru birou.
Ai biciclete, trotinete, role sau chiar skiuri? Nici o problemă- cele două balcoane și dulapurile de pe holuri îți oferă suficient spațiu de depozitare pentru toate.
Soarele îți intră în casă întâi de dimineață apoi după-amiaza, dar nu zăbovește într-atât încât să încingă spațiul. Oricum, ai un aparat de aer condiționat care deservește întreaga casă și încă unul suplimentar pentru living.
Proprietarii au în acest moment 2 locuri de parcare- unul închiriat de la primărie și un al doilea împrumutat de la un vecin.
Apartamentul se vinde mobilat și utilat, așa cum îl vezi în poze, cu excepția dormitorului matrimonial. Și a jucăriilor care vor pleca, frumos încolonate, împreună cu actualii proprietari.
Evită drumuri inutile pentru a vedea proprietăți care nu au nici o legătură cu ceea ce îți dorești. Suntem aici să te salvăm de vizionări ratate și timp pierdut.